Steaua și Academia Rapid se vor înfrunta în finala Cupei României, faza pe București. După ce formația antrenată de Ion Ion a trecut de Comprest GIM, giuleștenii au învins miercuri pe teren propriu Carmen, cu scorul de 3-1. Din informațiile ProSport, este posibil ca finala să se joace pe stadionul Dinamo.
Rapid a deschis scorul în minutul 25 al partidei din Giulești, când Daniel Niculae a punctat pentru 1-0. Goge a majorat avantajul gazdelor după pauză, dar Liviu Ganea a ieșit la rampă și a redus din diferență de la punctul cu var. Vlada a stabilit scorul final în minutul 75, astfel că cele două rivale se vor duela pentru a treia oară în acest sezon.
Pe lângă finala din Cupă, cele două vor juca și în playoff-ul pentru promovarea în Liga a III-a. În returul de pe Arena Națională, la care au asistat peste 35.000 de oameni, giuleștenii s-au impus cu 3-1. În tur, pe Giulești, partida s-a încheiat indecis, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER